O nouă etapă de Liga a IV-a în care golurile au curs mai dihai ca apa de la robinet. În Seria 1, scorul rundei a fost înregistrat de AFC Bubu, care a surclasat-o cu 11-0 pe „lanterna roșie” Viitorul Dămienești. În Seria 2, etapa a cincea s-a dovedit destul de strânsă, însă tot am avut parte de două victorii clare: cea a Sportului Onești, care s-a impus cu 7-0 la Măgura Cașin și cea a Voinței Oituz, de asemenea în deplasare, dar cu 7-2 pe terenul Bradului Mânăstirea Cașin.
Deși cu un meci în minus, Sportul Onești a urcat pe prima poziție a clasamentului, fiind singura grupare din campionatul judeățean fără gol primit. Golaverajul este unul care nu lasă loc niciunui dubiu: 36-0. De altfel, cu un atacant precum Tudor Tudorache, lucrurile nici nu ar putea sta altfel. După ce runda a trecută a înscris de șase ori, în etapa de duminică, „vârful” de 29 de ani lansat în urmă cu mai bine de un deceniu de Ioan Sdrobiș a marcat cinci din cele șapte goluri ale Sportului. La mai multe, Tudorache, tată!
SURSA OFICIALA: DESTEPTAREA.RO